Home » D:News » Peninsula Antarctica se schimba rapid

Peninsula Antarctica se schimba rapid

Peninsula Antarctica se schimba rapid
Publicat: 11.07.2008
De la minusculul fitoplancton de sub ghetari pana la pinguini, ecosistemul peninsulei Antarctica se schimba foarte repede, influentat de incalzirea globala si topirea calotei glaciare.

Trei cercetatori care au petrecut multi ani studiind mediul Antarcticii au realizat un scenariu al schimbarilor care vor avea loc pe Terra in doar cateva decade, dupa ce planeta a reusit sa-si pastreze relativ aceasi forma timp de 30 milioane de ani.
“Schimbarile vor fi profunde”, anunta Hugh Ducklow de la Laboratorul de Cercetare Biologic Marin din Woods Hole, Mass. “Nicaieri pe Pamant clima nu se schimba mai repede ca in zona de nord a continentului antarctic.”
Media temperaturilor in aceasta zona a crescut cu mai mult de 10 grade Fahrenheit din 1950, de cinci ori media globala.
Schimbarile pe care cercetatorii le remarca la baza lantului trofic, sunt de natura sa ii alarmeze pe acestia. Fitoplanctonul format din mici oraganisme fotosintetice, care in Antarctica au evoluat in jurul ghetii, se imputineaza simtitor, deoarece si gheata se topeste.

“Ghetarii nu sunt niste simpli ghetari, sunt in primul rand, habitat pentru organisme”, subliniaza  Ducklow.
Un intreg lant trofic porneste de la aceste mici organisme, iar imputinarea lor are efecte directe asupra populatiei de pinguini din aceste zone. Topirea ghetii nu inseamna doar ca acestia vor avea din ce in ce mai putina hrana, ci faptul ca vor trebui sa inoate pe distante mult mai mari pentru a si-o procura.
De cand peninsula s-a despartit de America de Sud, in urma cu 25 pana la 35 milioane de ani, Antarctica a fost protejata de un curentul circumpolar antarctic, care asigura apa rece in jurul continentului si o izola de restul oceanului.

Sursa: Discovery
 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase